Acasă » Vedete » Ruby, prima reacție după ce s-a spus că s-a despărțit de iubitul ei: „Defectul nostru comun este că suntem imaturi”

Ruby, prima reacție după ce s-a spus că s-a despărțit de iubitul ei: „Defectul nostru comun este că suntem imaturi”

De: Răzvan Scarlat 21/03/2019 | 09:15

Ruby trăieşte o poveste de dragoste cu Adrian, unul dintre dansatorii săi. Cei doi s-au certat destul de rău la “Asia Express”, iar zvonurile susțin că între ei nu mai există nicio relație. Lucrurile nu stau, însă, așa. În realitate, încă formează un cuplu.

“Cred că defectul nostru comun este că suntem imaturi, dar eu mă bucur de imaturitatea noastră. Nu trebuie să ne grăbim să fim adulți pentru că avem timp de asta o viață întreagă”, a mărturisit Ruby conform viva.ro.

De partea cealaltă, Adrian a declarat: “Cred că noi am învățat să ne privim unul pe celălalt ca pe un întreg, nu ne mai uităm la defecte! Ăștia suntem… Și buni, uneori și răi! Eu trebuie să îi tolerez ei copilăria, copilărie de care și eu sufăr de multe ori până când stau lângă ea și sunt obligat să fiu ăla matur! Copilăria asta care o bagă sau ne bagă mereu în belele! Dar care o descrie cel mai bine, care îmi place cel mai mult la ea, care îi definește personalitatea și care o face adorabilă ‒ m-a obligat să folosesc cuvântul adorabilă!.

Cine este Ruby

Pe numele din buletin Ana Claudia Grigore, artista s-a născut pe 28 ianuarie 1989 în Medgidia. Ruby și-a ales numele de scenă după un cântec al formației engleze Kaiser Chiefs. Ea a susținut primul ei concert într-un club din Germania, fiind prima interpretă română care s-a lansat în străinătate. Primul ei disc single, încadrat în genul muzicii de club, “Touch Me” (2010), s-a bucurat de succes în Turcia. În același an, Ruby a lansat cel de-al doilea disc single al său, “Get High”, în colaborare cu cântărețul spaniol Juan Magan. Piesa “Touch Me” a fost nominalizată la premiile britanice Online Music Awards din 2011, la categoria “Best Dance Act”.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. citeste mai mult
Parteneri
BANC | Bulă este apostrofat de șeful lui: „Ești cam leneș”
BANC | Bulă este apostrofat de șeful lui: „Ești cam leneș”
FOTO. Bomba sexy care s-a iubit cu fiul lui Cristi Borcea continuă să facă ravagii cu imaginile provocatoare cu ea!
FOTO. Bomba sexy care s-a iubit cu fiul lui Cristi Borcea continuă să facă ravagii...
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise pe care le-a făcut publice au făcut internetul să "ardă"
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise pe care le-a făcut publice...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trei zodii protejate de Dumnezeu după Luna Plină din mai 2024. Noroc, bani, călătorii și o nouă iubire pentru acești nativi
Trei zodii protejate de Dumnezeu după Luna Plină din mai 2024. Noroc, bani, călătorii și...
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere la mare”, în Italia: Nimeni nu m-a păcălit așa până acum
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
O femeie și-a dat în judecată fostul soț pentru că s-a mutat împreună cu amanta pe aceeași stradă
O femeie și-a dat în judecată fostul soț pentru că s-a mutat împreună cu amanta...
Cea mai agresivă Dacia DUSTER de la expoziția MILITARĂ din București - VIDEO
Cea mai agresivă Dacia DUSTER de la expoziția MILITARĂ din București - VIDEO
Adevărul despre prietenia dintre Ilinca Vandici și Raluca Bădulescu: „M-ai invidiat vreodată?”. Cele două au dat cărțile pe față la Detectorul de Minciuni
Adevărul despre prietenia dintre Ilinca Vandici și Raluca Bădulescu: „M-ai invidiat vreodată?”. Cele două au...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam seama că nu ne ajung banii de două banane, ci doar de una.”
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină...
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în discuţie să fie acuzat de omor în loc de ucidere din culpă
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Descoperă Cel Mai Ieftin Smart TV Samsung la Dedeman!
Descoperă Cel Mai Ieftin Smart TV Samsung la Dedeman!
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
O mai ții minte pe Lola de la Gospodar fără pereche? Uluitor cât de mult s-a schimbat Alexandra Mitruț, e de nerecunoscut
O mai ții minte pe Lola de la Gospodar fără pereche? Uluitor cât de mult...
Afacerea colosală pe care a gândit-o un român. A pornit totul într-o sufragerie din Cluj
Afacerea colosală pe care a gândit-o un român. A pornit totul într-o sufragerie din Cluj
Alex, tânărul care reinventează piața brânzei în România. Produce un tip căutat peste hotare, în ferma sa de vaci Bălțată Românească
Alex, tânărul care reinventează piața brânzei în România. Produce un tip căutat peste hotare, în...
Ajutoare de 1.450 DE LEI în România. Se fac plățile până pe 14 IUNIE
Ajutoare de 1.450 DE LEI în România. Se fac plățile până pe 14 IUNIE
Oana Lis, anunț şocant pe Facebook: La mulți ani, amantului meu iubit!
Oana Lis, anunț şocant pe Facebook: La mulți ani, amantului meu iubit!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Bărbatul care l-a împuşcat pe premierul Slovaciei spune că nu a vrut să îl ucidă. Juraj Cintula îi reproşează lui Robert Fico oprirea ajutorului militar acordat Ucrainei
Bărbatul care l-a împuşcat pe premierul Slovaciei spune că nu a vrut să îl ucidă....
APARTAMENTE GRATIS în România. A venit vestea cea mare chiar acum: Este un sprijin
APARTAMENTE GRATIS în România. A venit vestea cea mare chiar acum: Este un sprijin
Vremea se schimbă radical în weekend. Vești de ultimă oră de la ANM
Vremea se schimbă radical în weekend. Vești de ultimă oră de la ANM
Plaja cu cea mai curată APĂ din lume, descoperită într-o destinație de vacanță iubită de români
Plaja cu cea mai curată APĂ din lume, descoperită într-o destinație de vacanță iubită de...
Cântăreaţa cea mai excentrică din România, care s-a distrat cu Puşcaş pe Insula Miliardarilor, a apărut pe stradă fără sutien!
Cântăreaţa cea mai excentrică din România, care s-a distrat cu Puşcaş pe Insula Miliardarilor, a...
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază demnă de apreciere a pozat-o
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază...
Alin Oprea, confesiuni cu lacrimi în ochi: ”Nici nu mă născusem când deja nu mai aveam tată”
Alin Oprea, confesiuni cu lacrimi în ochi: ”Nici nu mă născusem când deja nu mai...
Soția lui Alin Oprea, devastată de durere. Medana a pierdut o ființă dragă
Soția lui Alin Oprea, devastată de durere. Medana a pierdut o ființă dragă
Orașul din România care atrage turiști pe bandă rulantă. Hotelurile sunt pline, deși prețurile la cazare au crescut
Orașul din România care atrage turiști pe bandă rulantă. Hotelurile sunt pline, deși prețurile la...
Scamatoria CAROM. Culisele nevăzute ale vânzării celui mai mare depozit de substanțe toxice și cancerigene din România
Scamatoria CAROM. Culisele nevăzute ale vânzării celui mai mare depozit de substanțe toxice și cancerigene...
×